Craciunul este serbat de catre crestini pe 25 decembrie dupa cel putin trei secole de la moartea personajului principal al evangheliilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest si începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Initial, sarbatoarea nasterii lui Hristos era tinuta pe 6 ianuarie, istoricii stiind azi ca ea se celebra deja în 336 e.n. la Roma. [2] (în Est, “Boboteaza”, serbata la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nasterea, botezul si primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (secta crestina considerata eretica de catre crestinismul canonic) serbau aceeasi “Epifanie” în Egipt, înca din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, “Iisus s-a aratat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [3]). Sextus Julius Africanus, un crestin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 e.n. aceasta data pentru nasterea lui Iisus, care însa nu va fi celebrata înca multa vreme de catre ceilalti crestini, care preferau 6 ianuarie. [4]
În primele doua secole crestine, a existat o puternica opozitie la celebrarea zilelor de nastere a martirilor si a lui Iisus. Numerosi Parinti ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul pagân de a celebra zile de nastere, când, de fapt, sfintii si martirii trebuiau, în viziunea lor, sa fie celebrati la data matririului lor, adica la “data adevaratei lor nasteri” din prespectiva bisericii. [5] Multi crestini ai primelor secole erau scandalizati si de veselia si festivismul celebrarii, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenta a pagânismului, în special al Saturnaliilor romane. [6]
Ei aveau dreptate sa afirme asta: plasarea sarbatorii nasterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început sa fie celebrata de crestini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adica 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii traditiilor pagâne, caci Evanghelia nu da nici un detaliu despre data nasterii lui Iisus. [7]
Din motive politice, asa cum sugereaza istoricul Edward Gibbon, ierarhia crestina a considerat copierea sarbatorilor si a riturilor pagâne ca fiind solutia raspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic atasate vechilor sarbatori si practici rituale pagâne. [8]
Factorul pentru care primii crestini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nasterii zeului lor, a fost deci ca la aceste date, în lumea romana, germanica si orientala se celebrau diverse date de nastere ale altor zei. [9] Povestea unui zeu salvator nascut din fecioara pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc noua, cele mai multe culte pagâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstitiului egiptean, era celebrata revarsarea apelor Nilului si în “cultele misterelor” locale nasterea “eonului” din fecioara. [10] Epifaniu, scriitor crestin, reda în lucrare sa ritul celebrarilor din 6 ianuarie si semnificatia acestuia la egipteni si la arabii “Petra”-ei (Eleusa, unde se serba nasterea pruncului-zeu Dusares din fecioara. Alt scriitor crestin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sarbatoarea misterelor, când ierofantul exclama la nasterea pruncului sacru: “Fecioara care era grea a conceput si a nascut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sarbatoreau nasterea zeului Dionisie, zeul care ca si Iisus, transforma apa în vin.
O sarbatoare populara la Roma celebra pe 25 decembrie nasterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renasterii soarelui si alungarii iernii (ca si Saturnaliile). Odata ce crestinii au abandonat celebrarea nasterii zeului lor pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii crestini fac frecvente legaturi între renasterea soarelui si nasterea lui Hristos. . [11] Triburile nordeuropene (germanice) celebrau si ei la aceeasi data “Iule”, pentru a comemora “renasterea soarelui datator de lumina si caldura”, de maniera în care si crestinii spuneau despre zeul lor nascut tot atunci, ca este “Lumina lumii”. [12] Reprezentarile numismatice romane ale lui Sol invictus prezinta adesea un chip cu o coroana de raze, asa cum în primele reprezentari crestine Iisus avea si el o coroana de spini. Astfel ca, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Leon întâi, erau crestini care afirmau ca serbeaza nu atât nasterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papa sa-i mustre pe rataciti, însa nu negând cumva ca trebuie cinstit zeul-soare, ci doar ca nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) [13]
Unul dintre zeii cei mai populari la Roma în perioada ridicarii crestinismului, anume Mitra, avea si el ziua de nastere serbata pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al carui cult si rit era si foarte asemanator crestinismului, asa cum constata scriitorul crestin Iustin Matir în Apologia sa prin secolul al II-lea, asa cum va remarca mai târziu si Tertulian la debutul secolului III. (De praescritione haereticorum) [14] Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magica lucrare a Providentei ca ziua în care Soarele s-a nascut … Hristos si el se naste! [15] Crestinii secolului al III-lea credeau ca creatia lumii a avut loc la echinoctiul de primavara, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creatie prin “întruparea lui Hristos” (conceptia), trebuia, în viziunea lor, sa aiba loc tot pe 25 martie, moment de la care numarându-se 9 luni (sarcina, gestatia) se obtinea data de 25 decembrie.
Orange Romania si somatiile lor de plata 
Somatii UPC 
Asus X50GL-AP115 
